Iţi pasă? STAI! Nu citi acest e-mail dacă nu-ţi pasă de copiii cu mai puţină şansă... sau de afacerea ta. „E mai fericit cel ce dăruieşte decât ce primeşte”. Aşa ne spune Biblia şi aşa este. 13 ide! noi pentru succes inevitabil in 2013 EVENIMENT RECOMANDAT DE FEDERAŢIA PATRONILOR BIHOR - GALA DĂRNICIEI Cu siguranţă, aşa cum am mai spus-o, avem multe în comun. Suntem împreună, de multe ori fără să ne vedem sau să ne atingem, pentru că simţim împreună. De aceea fără prea multă vorbă am să te invit să dăruieşti Crăciunul unui singur suflet. Din suflet. Fără obligaţii şi fără angajamente. Cât simţi şi cum simţi. Noi organizatorii, B4B şi Comunia ne-am gândit să îmbinăm utilul cu plăcutul. Noi, cei care putem, trebuie să dăm o mână de ajutor unor copii pentru ca şi ei ca şi ceilalţi copii ai noştri să simtă că ne pasă, că ne doare durerea lor surdă. Iar noi vă vom dărui momente magice, de business 100%. Miracolele se produc atunci când ingredientele magice se întâlnesc într-o combinaţie unică. Aducem şi noi magia sărbătorilor în sală pentru că nimic nu se compară cu sentimentul pe care-l ai atunci când dăruieşti. Noi DĂRUIM pentru că: •A avea capacitatea de a dărui înseamnă a avea o minte setată pe abundenţă •A avea voinţa de a dărui înseamnă că ai deja putere. •A avea dorinţa de a dărui înseamnă că îţi pasă de ceilalţi. Iar acesta este o setare mentală ce va fi din plin evidenţiată în conceptele menite a ne face din anul 2013, anul cu cele mai mari realizări de până acum, Vom afla că totul este posibil şi că anul 2013 are 365 de zile cadou de care ar trebui să fim foarte fericiţi. Vom afla cum se întâmplă miracolele predictibile şi cum succesul poate fi... inevitabil. Şi, cum era de aşteptat, trei întrebări la care să îţi dai răspunsuri: Dacă ai fi copil ţi-ai putea imagina o zi perfectă? Cum ar fi aceea? Dacă ai putea să ajuţi pe cineva, ce te-ar reţine? Dacă, să presupunem, ai avea resursele să faci pe cineva fericit(ă), cum te-ai simţi făcând acest gest? Spuneam cândva că suntem capabili de extraordinar, dacă şi numai dacă se găseşte cineva să ne elibereze de baierele care ne înfrânează. Tocmai de aceea am organizat evenimentul la care eşti aşteptat(ă): 13 ide! noi pentru succes inevitabil in 2013 Îţi propun să meditezi la răspunsurile pe care le-i dat la întrebările de mai sus, pentru că de data asta nu am să te ajut. Te las doar cu conștiința ta. Dacă m-ai însoţit până aici, nu-mi rămâne decât să îţi trimit gândul meu bun care să te susţină în tot ceea ce vei întreprinde în anul 2013. Îţi doresc un SUCCES INEVITABIL! Detalii şi înscrieri pe www.business-for-business.ro Eugen ANTAL PS Mi-ar face o deosebită plăcere şi onoare dacă ai profita de unul din locurile disponibile şi ţi-ai rezerva un loc ACUM în inima copiilor. Mai sunt doar 22 de locuri libere. Înscrierea direct aici şi durează 10 secunde: http://business-for-business.ro/13-idei-pentru-succes-inevitabil-in-2013/inscriere/ | |
Accelerăm succesul Suntem dedicati succesului tuturor celor ce au nevoie de succes, a celor nemulţumiţi de ce au, ce ştiu şi ce pot. Dacă tu ştii CE şi DE CE vrei, noi îţi arătăm CUM să realizezi orice. | | Aşteptăm nemulţumiţi Irepetabila poveste: Cum ar fi să ai o voinţă de fier, un fler educat (intuiţie) şi cunoştinţe despre cum ai putea fi manipulat? Înscrieri: http://business-for-business.ro/b4b-participare/ | |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu