Imi pare bine că te cunosc
STAI! Nu şterge acest e-mail până nu găseşti răspunsuri
Cu siguranţă
avem multe în comun. Faptul că nu ne-am văzut de multă vreme nu ne poate face decât să constatăm că nu am apucat să stăm suficient de vorbă.
Am avea multe să ne spunem, nu-i aşa? Acum mă ocup să ajut oamenii să se regăsească, în primul rând
pe ei şi în al doilea rând
între ei. Cunoscându-te, mi-am adus aminte că s-ar putea să te intereseze ceea ce am să-ţi spun în continuare.
Dacă ai închide ochii şi ţi-ai imagina o zi perfectă, cum ar fi aceea?
Dacă ai putea să ajuţi pe cineva, cine ar fi primul/prima ajutat/ă?
Dacă, să presupunem, ai avea resursele să faci cea mai mare investiţie din viaţa ta, care ar fi aceea? Ascultam ieri la televizor, pe timpul derulării unor abominabile imagini, cu un fundal sonor horor „
...se caută mobilul pentru care s-a săvârşit fapta...”
Oameni obişnuiţi ies zilnic din anonimat. Unii se lipesc cu maşina de un stâlp sau de un parapet, alţii îşi împroaşcă sângele pe pereţii, alţii mai rău, se iau cu urşii la trântă... Brrrr....
Apoi acelaşi refren sinistru „
...se caută mobilul...”, mobilul însemnând motivaţia, nu telefonul :) ne duce într-o lume pe care vrem să o evităm din toate balamalele.
Este limpede că
OAMENII COMIT FAPTELE DATORITĂ UNEI MOTIVAŢII INTERIOARE mai presus de orice presiune exterioară. Percepţia realităţii şi nu realitatea însăşi ne determină motivaţia. Un cuvânt, un gest [necugetat] şi gata! Motivaţia se transformă în act de voinţă şi nimic nu-i mai stă în cale celui determinat să-şi ducă gândurile până la capăt.
Forţa colosală eliberată trece orice bariere fizice, morale sau de conştiinţă.
Ufff... Mi-a fost greu să scriu asta. Dar dacă ai ajuns cu cititul aici, am să-ţi luminez faţa.
Cum ar fi să ai
acea energie debordantă şi să o foloseşti pentru tine, doar pentru tine şi viaţa ta, de data asta în sens pozitiv.
Să ieşi din anonimat, dar prin lucruri pozitive. Cum ar fi?
Suntem capabili de extraordinar, dacă şi numai dacă se găseşte cineva să ne elibereze de baierele care ne înfrânează. Declicul care trebuie să se producă nu este întâmplător. Trebuie să ai parte de momente care-ţi taie respiraţia, la propriu. Acele momente vor elibera energia de care ai atâta nevoie.
Poţi fi mai mult decât eşti acum.
Poţi fi oriunde vrei să fii. Doar acolo. În rest vei căuta motive sau argumente care să-ţi justifice, doar ţie, că ai avut dreptate, chiar şi atunci când n-ai...
Îţi propun să meditezi la răspunsurile pe care le-aş da eu dacă mi-ai pune cele trei întrebări din prima parte a acestui e-mail.
- Ziua perfectă e aceea în care eşti acolo unde vrei TU să fii, nu unde eşti OBLIGAT să fii.
- Principiul avionului avariat: în avion, la o depresurizare accidentală neprevăzută, mamele sunt sfătuite să îşi pună ele însele prima dată masca de oxigen, apoi copilului, depăşindu-şi instinctul matern, tocmai pentru a avea mai mari şanse amândoi. În caz contrar mama şi-ar putea pierde conştiinţa şi ar condamna şi copilul la moarte, în mod inconştient. Ajută-te pe tine prima dată, ca să-i poţi ajuta ulterior şi pe ceilalţi din jurul tău.
- Resursele tale nu sunt doar banii. Unde îţi investeşti timpul şi atenţia, acolo vei obţine rezultate remarcabile.
Dacă m-ai însoţit până aici, nu-mi rămâne decât să îţi trimit gândul meu bun care să te susţină în tot ceea ce întreprinzi!
Mi-ar face o deosebită plăcere şi onoare dacă mi-ai răspunde acestui e-mail, spunându-mi noutăţi despre tine. :)
Eugen ANTAL
PS În acest weeknd vei primi un e-mail foarte important de la mine.
Stai pe recepţie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu